2010

1/6
"Tu arati calea cea adevarata a lui Dumnezeu" (Mc 12,14)
Când am mers cu credinta la parintele spiritual, cautând cu inima pura vointa ta, tu, Doamne Isuse, nu m?ai lasat fara un raspuns clar, sigur, sfânt.
Tu înca ne vorbesti, Doamne Isuse, tu înca ne calauzesti, cu iubire si întelepciune divina. Îti multumim!

2/6
"Ajutat de puterea lui Dumnezeu, ia parte împreuna cu mine la suferinta pentru evanghelie" (2Tim 1,8)
Când încercarile devin apasatoare, este mare mângâiere sa ne amintim ca parintii si fratii nostri în credinta, împrastiati în lume, prin cruce participa împreuna cu noi la misiunea lui Isus: a duce mântuirea la fiecare om, pe care Tatal îl iubeste.
Iar Dumnezeu însusi, cu forta sa, ne sprijina!

3/6
"Isus i?a spus: "Nu esti departe de împaratia lui Dumnezeu"" (Mc 12,34)
Cu aceste cuvinte este ca si cum Isus ar spune: "Nu esti departe, dar trebuie sa mai faci câtiva pasi ca sa ajungi acolo".
Acest raspuns al lui Isus ne da lumina pentru a privi cu adevarat în afara comunitatii de credinciosi: nici cu dispretul celui care exclude a priori pe toti ceilalti, nici cu superficialitatea celui care se gândeste ca, în fond, toate religiile sunt egale.

4/6
"Pe când Isus învata în templu..." (Mc 12,35)
Isuse, tu învatai în templu, cu asiduitate: nimeni ca tine nu iubea Scriptura, nimeni ca tine nu îi întelegea semnificatia cea mai profunda, nimeni nu stia sa o explice asa cum o explicai tu!
Iar aceasta nu pentru ca tu ai fi studiat, ci pentru ca îl iubeai pe Tatal ca nimeni altul, îi cautai neîntrerupt prezenta si îi împlineai vointa, traind prin el. Tu ai cunoscut primul întelepciunea pe care Tatal o daruieste "celor mici", fiilor.

5/6
"O vaduva saraca a pus doua monede mici" (Mc 12,42)
Acele doua monezi valorau toata viata ei, exprimau toata încrederea ei în Dumnezeu. Dându?le si nemairamânându?i altceva pentru a trai, s?a abandonat cu încredere si foarte concret în bratele celui de care stia ca apartine si de care se stia iubita.

6/6
"Toti au mâncat pe saturate" (Lc 9,17)
În acea zi discipolii tai au împartit pâinea pe care tu, Isuse, o puneai în mâinile lor: o pâine daruita din iubirea Tatalui, care îi satura pe toti.
Si astazi, Isuse, pui o pâine în mâinile preotilor tai: aceasta este pâinea cea adevarata pe care ne?o da Tatal; aceasta pâine esti tu, Isuse: tu vii în noi si potolesti foamea noastra de viata, de iubire, de dreptate, de pace, de comuniune.
Îti multumim, Doamne Isuse!

7/6
"Fericiti facatorii de pace" (Mt 5,9)
Când Isus este viu în inima ta, atunci orice sete este potolita: iubirea Tatalui te umple si tu poti sa raspândesti în jurul tau pacea; stii sa?i primesti pe frati, suportând cu iubire si infirmitatile lor si pacatele.
Isuse, tu esti adevarata pace!

8/6
"Voi sunteti sarea pamântului" (Mt 5,13)
Da, suntem sarea pamântului, când avem pe Isus în inima! Când traim uniti cu el raporturile si ocupatiile cotidiene, în ambientul în care traim purtam parfumul iubirii Tatalui. Acesta este un parfum si o lumina pe care numai discipolii lui Isus pot sa le transmita.

9/6
"Raspunde?mi, Doamne... tu întorci inimile lor" (1Rg 18,37)
Ar putea fi rugaciunea îndurerata a atâtor tati si mame, a atâtor care sufera la vederea celor dragi si cunoscuti strabatând cai de ruina pentru viata lor. Daca te simti neputincios, daca ti se pare ca nu poti face nimic, nu te descuraja; continua sa contezi pe Isus: este maximul pe care îl poti face!

10/6
"Du?te de te împaca mai întâi cu fratele tau" (Mt 5,24)
Este frumos sa învatam de la tine, Doamne Isuse! Tu ne spui ca rugaciunea noastra este chiar iubirea noastra fata de Tatal, ascultarea noastra fata de el: când îl iert pe fratele meu, când caut unitatea cu el chiar cu costul de a?mi pierde drepturile sau ideile "bune", deja traiesc în rugaciunea mea, acea rugaciune a carei celebrare comunitara sau timpul de rugaciune personala va fi încununare si izvor nou.

11/6
"Eu voi paste oile mele" (Ez 34,15)
Pentru sarbatoarea Inimii Preasfinte, Doamne Isuse, ne este oferita o imagine foarte frecventa în Scripturi: aceea a pastorului.
Eu cred, Isuse, ca tu însusi ma conduci, în fiecare zi, în fiecare moment: tu ma iubesti si ma cunosti; cu tine, înca de acum gust iubirea Tatalui si merg cu siguranta catre întâlnirea deplina cu el.
Îti multumesc, Doamne Isuse!

12/6
"M?a îmbracat cu haina mântuirii" (Is 61,10)
Îti multumim, Doamne Isuse, pentru puritatea cu care ai înzestrat?o pe Mama ta!
Datorita tie ea nu a cunoscut pacatul: a fost mereu unita cu Tatal, i?a acordat încredere în orice circumstanta, i?a primit iubirea pentru toti oamenii.
Marie preasfânta, roaga?te pentru fiecare dintre noi, copiii tai neputinciosi!

13/6
"Ti s?au iertat pacatele" (Lc 7,48)
Femeia pe care evanghelia ne?o prezinta este o sarmana pacatoasa; ea a fost umila si plina de afectiune catre Isus; iar Isus a iertat?o, i?a dat o inima noua, libera, capabila de a iubi si de a se bucura. Sa stam si noi, în timpul acestei saptamâni, cu umilinta, alaturi de Isus, spunându?i cu simplitate ca îl iubim si ca îi multumim. El, cu iubire si în tacere, va lua asupra sa pacatul nostru, chiar si pe acela pe care nu stim nici macar sa?l recunoastem, si în el vom gasi pace si bucurie.

14/6
"Celui care îti cere, da?i" (Mt 5,42)
Aceluia care, pe strada sau la poarta casei, întinde mâna, nu îi dau bani: nu stiu daca este ceea ce lui îi trebuie; ma simt în pace dând cu darnicie contributia mea în biserica, atunci când, în diferite ocazii, sunt adunate oferte pentru diferite initiative pentru saraci. Cu cine, în schimb, îmi cere iertare, rugaciune, întelegere, sfat, pot, cu ajutorul lui Isus, sa fiu mereu generos.

15/6
"Eu însa va spun: "Iubiti pe dusmanii vostri"" (Mt 5,44)
Chiar si cei de la care primesc câte un afront, mic sau mare, sunt iubiti de Tatal: el vrea sa?i salveze din raul caruia i?au cedat.
Oferindu?le iubirea mea, iertarea mea, devin instrument al iubirii Tatalui: traiesc cu el unitatea cea mai frumoasa.

16/6
"Intra în camera ta... roaga?te Tatalui tau care este în ascuns" (Mt 6,6)
Isus nu ne invita sa avem cu Dumnezeu Tatal un raport ascuns, ci mai degraba un raport autentic. Si este autentic atunci când este astfel în ochii lui Dumnezeu, nu când este "bine vazut" de oameni. Ba din contra, când cautam admiratia si consideratia oamenilor, este cu totul altceva decât autenticitate.

17/6
"Tatal vostru stie de ce aveti nevoie" (Mt 6,8)
Avem un Tata care neîntrerupt ne priveste cu iubire; el se gândeste la noi, la cum sa ne faca multumiti, si intervine concret în viata noastra; ne cunoaste, stie ce avem nevoie.
Îti multumesc, Tata, pentru iubirea ta! Ma abandonez în mâinile tale, cu încredere!

18/6
"Nu va adunati comori pe pamânt" (Mt 6,19)
Isus vrea sa ne spuna ca patria noastra nu este aici pe pamânt, ci în cer. Iata de ce ne invita sa nu acumulam comori aici jos; doreste ca inima noastra sa fie libera, atenta la glasul sau; el va putea astfel sa ne sugereze acele lucrari de fraternitate si de pace de ale caror roade ne vom bucura pentru totdeauna în cer.

19/6
"Nimeni nu poate sluji la doi stapâni" (Mt 6,24)
Tatal, care a creat inima omului, stie ca în ea este loc numai pentru unul: ori pentru el, ori pentru dusmanul sau. Si stie, de asemenea, ca arma preferata si cea mai eficienta folosita de dusman este chiar banul.
Astazi cui vreau sa?i dau acest loc?
Tata, ti?l dau tie, aleg sa te slujesc pe tine: voi fi cu adevarat liber si nimic nu îmi va lipsi.

20/6
"Cine spune lumea ca sunt eu?" (Lc 9,18)
În jurul meu sunt unii care cred în Isus si gasesc în el plinatatea vietii. Sunt altii care cred în el în mod superficial astfel ca pentru el Isus exista, dar nu are de?a face cu viata sa. Si mai sunt unii care nu îl cunosc si eventual îl ridiculizeaza. Dar eu?
Eu îi voi asculta pe primii pentru a ma lasa ajutat si voi încerca sa dau marturie în fata altora ca Isus mi?a aratat chipul dulce al Tatalui si m?a facut sa gust din iubirea sa.

21/6
"Scoate mai întâi bârna din ochiul tau" (Mt 7,5)
Isuse, privirea ta este pura , este o raza de lumina de iubire care, în timp ce ne cuprinde, ne vindeca, ne reînnoieste, ne da viata; cât este de frumos sa stam sub privirea ta! Dar tu vrei ca si noi sa?i privim pe fratii nostri cu o privire de caritate care sa stie sa?i mângâie si sa?i ajute; de aceea, ne inviti sa dam deoparte ? cu ajutorul tau si al fratilor, ajutor cautat si primit cu umilinta ? ceea ce în noi nu este iubire.
Sfinte Alois, purificat si sfintit de inima lui Isus, roaga?te pentru noi!

22/6
"Nu dati cele sfinte câinilor" (Mt 7,6)
Exista locuri si situatii în care Duhul Sfânt, Duh de întelepciune, ne sugereaza sa nu oferim cuvântul lui Isus: nu ar fi primit, ba din contra, ar fi mai degraba dispretuit; ne pune, în schimb, în inima o rugaciune si un angajament reînnoit sa traim noi, primii, cu iubire Cuvântul, sa ne oferim lui Isus: astfel si în acele situatii putem fi marturisitorii sai!

23/6
"Dupa roadele lor îi veti recunoaste" (Mt 7,20)
Isus ne adreseaza din nou cuvântul sau, care vrea sa ne pastreze în pace si în bucurie adevarata. Vigilenta noastra nu poate "merge în vacanta", trebuie sa ramâna vie: prietenii noi, mode, divertismente, conversatii, jocuri... Îmi voi deschide inima numai aceluia care poarta sigiliul lui Isus, care contine iubire si ascultare în el; tot restul nu ar putea decât sa?mi ruineze viata!
Tine?ne cu tine, Isuse, chiar si pe timpul vacantelor!

24/6
"Mâna Domnului era cu el" (Lc 1,66)
Acest verset se refera la sfântul Ioan Botezatorul copil.
Toti copiii crestini poarta, gratie sfântului Botez, sigiliul Duhului Sfânt: Domnul traieste în ei, îi calauzeste si îi protejeaza, îi umple de sfintenie. Sa?i ocrotim pe copiii nostri; sa le oferim un ambient de pace si de iubire, sa?i hranim cu rugaciune si întelepciune evanghelica; sa stim si sa?i ascultam: adesea Domnul ne vorbeste prin ei.

25/6
"Doamne, daca vrei, poti sa ma cureti" (Mt 8,2)
Doamne Isuse, si eu, ca sarmanul lepros, îmi pun în tine toata încrederea. Stiu ca tu ma iubesti: ai murit pe cruce pentru mine! Stiu ca poti totul: cu crucea ta ai învins chiar pacatul si moartea.
Isuse, si azi ma încredintez tie!

26/6
"Pastorul cel bun îsi da viata pentru oile sale" (In 10,11)
Îti multumim, Doamne Isuse, ca pentru noi ai oferit viata ta Tatalui! Pacea noastra, mântuirea noastra au costat sângele tau pretios.
Si, în timp ce îti multumim, vrem sa învatam de la tine sa te iubim, sa facem din noi un dar continuu Tatalui.
Sfinte Virgil, care ne aduci iubirea lui Isus, Pastorul cel bun, roaga?te pentru noi!

27/6
"Du?te si vesteste împaratia lui Dumnezeu" (Lc 9,60)
Când m?ai chemat sa te urmez, Doamne Isuse, am înteles ca îmi cereai o dedicare plina fata de împaratia ta; am simtit ca cereai o distantare adevarata si ferma de lucruri, persoane, sentimente... Datorita tie, am stiut sa accept aceasta "truda"; am vazut apoi ca tu însuti îi binecuvântai pe aceia care pentru iubirea ta îi lasasem. Îti multumesc, Isuse!

28/6
"Fiul Omului nu are unde sa?si plece capul" (Mt 8,20)
Daca astazi îi cerem lui Isus sa putem sta cu el, el nu ne va spune nu, dar ne va aminti ca pe pamânt nu are decât iubirea Tatalui.
Daca îi cerem sa?l putem urma nu doar în aceasta zi, ci în fiecare zi din viata noastra, Isus ne primeste din nou, dar ne aminteste ca nu aici pe pamânt se afla mostenirea sa.
Inima sa, însa, ne?o daruieste înca de astazi!

29/6
"Tie îti voi da cheile împaratiei cerurilor" (Mt 16,19)
Îti multumim, Doamne Isuse, ca ai lasat aici pe pamânt cheile împaratiei cerurilor! Le?ai încredintat lui Petru, iar Petru le?a dat celui care a luat locul sau la cârma Bisericii... Si au ajuns pâna la noi! Acum noi putem sa mergem cu încredere la ministrii tai, iar ei, în numele tau, ne deschid larg portile vietii!
Sfintilor Petru si Paul, instrumente pretioase ale harului, rugati?va pentru noi!

30/6
"Cautati binele si nu raul" (Am 5,14)
În Vechiul Testament, profetii cheama adesea poporul la interiorizare, la a?i oferi lui Dumnezeu cultul unei inimi pure si milostive. Isus împlineste anuntul profetilor: ne da un raport de fii cu Tatal, ne face atenti sa cautam mereu ceea ce îi este placut. Religia, astfel, nu ramâne o materie scolastica sau un act superficial, cu iz de constrângere, ci este însasi viata noastra.